Servicii medicale de excelenţă pentru populaţia 
din regiunea vestică a României

Pediatrie

ISTORIC

Clinica II Pediatrie a luat fiinta în anul 1974 ca sectie a Spitalului Clinic nr.1 Judetean Timisoara, ca o necesitate stringenta de asigurare a asistentei medicale a copilului în acea perioada, si totodata pentru largirea bazei de învatamânt universitar medical pediatric din Timisoara. Înca de la înfiintare, Clinica II Pediatrie functioneaza într-o aripa a vechiul asezamânt al spitalului "Bega" care a suferit transformari radicale pentru a corespunde unei activitatii performante de asistenta medicala a copilului

STRUCTURA ORGANIZATORICA

Cu o capacitate de 100 paturi Clinica II Pediatrie este structurata în prezent pe profil de vârsta (nou-nascuti, sugari, prescolari, scolari) si morbiditate: neonatologie, izolator, terapie intensiva, cardiologie, boli respiratorii cronice, boli de nutritie si metabolism, endocrinologie, nefrologie, gastroenterologie, boli genetice. În anul 1987 a fost înfiintat pe lânga Clinica II Pediatrie Centrul de Mucoviscidoza din Timisoara care dupa 10 ani de activitate (1997) devine Coordonator pe plan de tara în problema Mucoviscidozei, iar Prof. Dr. Ioan Popa, din anul 2001, este numit de Ministerul Sanatatii si Familiei, Coordonator Tehnic National al Programului de Sanatate privind Mucoviscidoza. În anul 1990 se înfiinteaza Asociatia Româna de Mucoviscidoza cu sediul la Timisoara prin care, în anul 1992 România devine membru plin al Asociatiei Internationale de Mucoviscidoza. În anul 1994, se inugureaza noua cladire a Ambulatorului de Specialitate al Clinicii II Pediatrie la nivelul caruia functioneaza cabinete medicale pe profile: cardiologie, nefrologie, gastroenterologie, diabet nutritie boli de metabolism, genetica, neuropsihiatrie, oftalmologie, orl, ginecologie, fiziokinetoterapie cu posibilitati de investigatii paraclinice moderne (EKG, ECHO).

ACTIVITATE DIDACTICA SI ÎNVATAMÂNT

Ca baza de învatamânt, Clinica II Pediatrie a asigurat, de-a lungul anilor, pregatirea studentilor din anul V Pediatrie si a unei parti din anul V Medicina Generala. Dupa desfiintarea în anul 1990 a Facultatii de Pediatrie, la nivelul Clinicii se desfasoara cusurile si stagiile de Pediatrie a câte doua serii din anul IV si respectiv anul V Medicina Generala si ocazional anul IV stomatologie, iar începând cu anul universitar 2003 / 2004 Policlinica Pediatrica ce se va efectua în anul VI. Pe linie de învatamânt postuniversitar în clinica s-au pregatit numeroase generatii de medici rezidenti atât din specialitatea pediatrie precum si din alte specialitati care aveau în programa de pregatire pediatria. Anual în clinica se desfasoara atât cursuri de perfectionare postuniversitara cât si cursuri pentru obtinerea competentei în echografie si diabetologie pediatrica. A devenit o regula ca aceste cursuri sa fie frecventate si de medici din alte centre universitare. A fost redactat primul curs complet Pediatrie (sub redactia Prof. dr. Popa I.) în 4 volume pentru studentii si rezidentii în medicina (vol. I 1993; vol. II,1995; vol III si IV 1996)

ACTIVITATE STIINTIFICA

Pornind de la premiza ca activitatea de asistenta medicala nu poate progresa daca nu este permanent conectata la ultimele noutati, colectivul Clinicii II Pediatrie s-a implicat în numeroase teme de cercetare fundamentala si aplicativa. Programele de cercetare s-au desfasurat prin activitate contractuala cu Academia de Stiinte Medicale, granturi obtinute în competitii organizaze de CNSIS si CNFIS, cât si în cadrul activitatii curente de cercetare din UMF Timisoara. Domeniile prioritare în activitatea de cercetare sunt: patologia genetica, cu precadere mucoviscidoza, bolile populationale de nutritie si metabolism, în principal diabetul zaharat si obezitatea, cardiologia si ecografia pediatrica. În ce priveste studiul mucoviscidozei, Clinica II Pediatrie Timisoara detine prioritatea absoluta în România: singurele studii epidemiologice, genetice si cele mai multe din studiile clinico-biologice efectuate, singurele monografii din tara pe aceasta tema, prima în 1976, iar cea de a doua în 1998 . Primele si singurele studii epidemiologice din România pentru depistarea neonatalã a bolii, s-au realizat cu un test propriu – "Mucotest" – verificat în Laboratorul de Geneticã din Institutul "Victor Babes" Bucuresti ; a fost initiat în 1980 si finalizat în 1988. În acelasi timp a fost introdus în premiera în România primul aparat de iontoforeza pilocarpinica de conceptie proprie pentru efectuarea în scop diagnostic a testului sudorii (Certificat de inovator nr. 447/14.X.1986 – autori: Prof. dr. I. Popa, tehnician Olah Beniamin). Actual se afla în desfasurare un al doilea studiu care utilizeaza pentru diagnosticul neonatal al mucoviscidozei tripsina imunoreactiva. În anul 1996 (20-26 septembrie), sub auspiciile si prin ajutorul financiar al Asociatiei Internationale de Fibroza Chistica (Mucoviscidoza), Clinica II Pediatrie si Asociatia Româna de Mucoviscidoza, au organizat la Timisoara un Curs International de Fizioterapie pentru tarile din Europa Centrala si de Est. A constituit a doua manifestare de acest gen în aceasta parte a Europei dupa cel de la Praga din 1990, dar primul ca anvergura – cursanti din România din 16 judete si câte doi din : Estonia, Macedonia, Bulgaria, Ungaria, Turcia. În acelasi sens, lucrarile membrilor colectivului de cercetare au fost acceptate la toate congresele si conferintele internationale din ultimii ani, iar Seful Clinicii, Prof. Dr. Ioan Popa, care este si presedinte al Asociatiei Române de Mucoviscidoza, a fost invitat la diversele întruniri stiintifice ca referent si expert OMS pe probleme de mucoviscidoza. Actual cercetarile noastre se încadreaza între prioritatile mondiale ale momentului: Studii genetice realizate în cadrul unui program continuu de parteneriat între Clinica II Pediatrie si Unitatea Genetica a Spitalului Regal de Copii din cadrul Universitatii din Manchester. Între rezultatele obtinute, subliniem identificarea unei noi mutatii, neanuntata înca pe plan mondial de nici un alt grup de studiu. Evaluarea pe perioada lunga de timp a: eficientei tratamentului cu dezoxiribonucleaza umana recombinata (Pulmozyme) diagnosticului prin screening neonatal a mucoviscidozei în ameliorarea prognosticului bolii noilor clase de antibiotice întrate în arsenalul terapeutic al mucoviscidozei În problematica bolilor populationale de nutritie si metabolism, Clinica II Pediatrie Timisoara este recunoscuta pe plan national, ca având prioritate în diabetul si obezitatea copilului, sens în care la solicitarea Ministerului Sanatatii, dl. Prof. Dr. Ioan Popa, Seful Clinicii II Pediatrie Timisoara a coordonat "Ghidul bolilor populationale de nutritie si metabolism la copil si adolescent", aparut în 1998. În diabetul copilului la nivelul Clinicii II Pediatrie, s-au realizat primele studii de imunopatologie, iar participarea la studii multicentrice, coordonate de experti din strainatate, au demonstrat calitatea actului medical. Astfel, studiul multicentric efectuat în România de Prof. dr. H. Loeb din Bruxelles, în calitate de expert OMS, prin dozarea hemoglobinei glicozilate în laboratorul Prof. dr. Reinauer din Germania (acreditat de OMS pentru aceste determinari) a relevat ca cea mai mica medie a hemoglobinei glicozilate (semnificând cel mai bun control metabolic) din tara noastra, a fost obtinuta la copiii diabetici aflati în evidenta Clinicii II Pediatrie Timisoara; S-au efectuat: studii de predictie si preventie a diabetului zaharat materializate printr-o teza de doctorat ce a urmarit prospectiv perioada de remisune din diabetul zaharat al copilului si adolescentului (prima de acest fel din tara); studii de evaluare a riscului aparitiei bolii la fratii copiilor cu diabet zaharat Rezultatele cercetarilor întreprinse s-au materializat în numeroase lucrari comunicate si publicate în tara si strainatate, cât si în elaborarea unor monografii în cadrul clinicii sau în colective de autori). Valoarea studiilor întreprinse a fost confirmata si de cele doua premii obtinute: premiul oferit de ONROCAD si Fundatia "Cristian Serban" pentru cel mai bun material original de educatie realizat în domeniul diabetului zaharat al copilului si adolescentului, obtinut în aprilie 1997 în cadrul simpozionului organizat la Buzias, pentru filmul "O zi din viata unui copil diabetic"; premiul II la Sectiunea Agora Diabetologica în cadrul Congresului National de Diabet, Nutritie si Boli de metabolism ce s-a desfasurat în luna mai 2002 la Bucuresti. Ca o recunoastere, membrii colectivului de cercetare sunt cooptati în programele nationale "Long life learning" si fac parte din numeroase societati stiintifice de profil, nationale si internationale. Obezitatea reprezinta o problema mondiala. Conform unui studiu efectuat la nivelul clinicii, în partea de vest a tarii, la un numar de 5250 de copii cu vârsta cuprinsa între 3 luni si 16 ani, incidenta obezitatii a fost de 14,77% si cu atât mai îngrijorator cu cât 18,62% dintre obezi erau sugari. În obezitate si malnutritie s-au efectuat studii complexe, clinice, biologice si pe tesut adipos care constituie premiere absolute: studii electronomicroscopice, leptina si dozarea receptorilor adipocitari pentru estrogeni si androgeni la copilul obez. În acest domeniu s-a redactat prima monografie complexa din România privind obeziatea copilului În prezent se afla în derulare studiul secretiei factorilor de crestere la copiii cu hipostatura de cauza genetica, endocrina. În domeniul cardiologiei pediatrice, studiul malformatiilor congenitale complexe de cord, a constituit o premiera nationala. De asemenea s-au realizat primele studii complexe clinico -biologice si histopatologice prin punctie biopsie endocardica privind cardiomiopatiile la copil. Rezultatele globale ale cercetarilor s-au concretizat în prima monografie din România în aceasta problema. Ecografia pediatrica a reprezentat de asemenea un domeniu prioritar în activitatea clinicii si s-a concretizat prin lucrari complete sub forma de fascicole si prima monografie de ecografie pediatrica. De asemenea, în cadrul unui parteneriat de colaborare cu specialisti din Germania, din 1995 a fost initiat cu caracter de continuitate, un program de perfectionare postuniversitara în ultrasonografie pediatrica, recunoscut de Ministerul Sanatatii în obtinerea competentei. În ce priveste activitatea publicistica, pe lânga domeniile prioritare sau în care exista un interes mai deosebit (urgente pediatrice, gastroenterologie si hepatologie, nefrologie, neonatologie) subliniem de asemenea implicarea colectivului clinicii în facilitarea dispersiei datelor noi de patologie catre toti cei interesati. În acest sens este demna de remarcat prin calitate si perenitate, seria de Probleme actuale în pediatrie, initiate în 1983 de Prof. Dr. Ioan Popa si Prof. Dr. Sebastian Nicolau, care în 1999 a ajuns la a cincea serie fapt unic în literatura medicala din România. Activitatea stiintifica s-a concretizat pâna în prezent în peste 400 de lucrari comunicate la congrese si conferinte nationale si internationale, peste 300 lucrari publicate atât în tara cât si în strainatate, 14 monografii elaborate în cadrul clinicii si participarea în colective de autori la alte patru, obtinerea de brevete de inovatie, afilierea membrilor colectivului clinicii ca membrii sau membrii fondatori la numeroase societati stiintifice nationale si internationale, recunoasterea unor prioritati la nivel national. De altfel ca o recunoastere de catre lumea medicala pediatrica si nu numai a prioritatilor nationale în cercetare si a rezultatelor deosebite în activitatea de asistenta medicala, membrii colectivului nostru au fost solicitati sa redacteze doua capitole în Tratatul National de Pediatrie (editat sub red. Prof. dr. E, Ciofu, Dr. C. Ciofu) si aparut în Ed. Medicala în anul 2001: "Fibroza chistica (Mucoviscidoza)" autori: Ioan Popa, Liviu Pop "Diabetul Zaharat" autori: Ioan Popa, Iulian Velea Încununarea activitatii de cercetare în cadrul Clinicii II Pediatrie, a fost adusa în anul 2001, de catre Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Ministerul Învatamântului si Cercetarii care a recunoscut si acreditat centrul nostru de Boli Genetice, metabolice si Nutritionale ca "Centru de Cercetare tip C" (Certificat nr. 96 / CC-C, Bucuresti, 11.V.2001).

PERSONAL

Sef clinica: Prof. Univ. Dr. Ioan Popa – pediatrie, cardiologie, boli de nutritie si metabolism, genetica medicala

Colectivul medical:

  • Conf. Univ. dr. Rodica Urtila – pediatrie, compartiment ati, neurologie
  • Conf. Univ. dr. Liana Berinde – pediatrie, echografie generala
  • Sef lucrari dr. Dana Metea Stefanescu – pediatrie, neonatologie, echografie transfontanelara
  • Sef lucrari dr. Liviu Pop – pediatrie, gastroenterologie
  • Asist. Univ.dr. Iulian Velea – pediatrie, diabet, nutritie, boli de metabolism
  • Asist. Univ. dr. Sorin Griza – pediatrie, nefrologie
  • Asist. Univ. dr. Corina Paul – pediatrie, endocrinologie
  • Dr. Alice Raica – pediatrie, cardiologie, echocardiografie
  • Dr. Marina Banateanu – pediatrie, nefrologie, echografie abdominala
  • Dr. Daniela Brega – pediatrie, boli de metabolism
  • Dr. Zagorca Popa – Coordonator Centrul de Mucoviscidoza
  • Dr. Sorina Muntean – pediatrie, hepatologie, analiza existentiala si logoterapie
  • Dr. Mihai Muscoi – pediatrie, cardiologie, echocardiografie
  • Dr. Luiza Afrim – oftalmologie
  • Dr. Gabriel Cristea – orl
  • Dr. Otilia Cinca – neuropsihiatrie
  • Dr. Elena Dumitrascu-Doru – ginecologie Fiziokinetoterapeut
  • Conf. Dr. Valeria Belengeanu – genetica medicala
  • Psiholog Luminita Ionica – Psihologie
NOUTATI
ANUNȚURI
» Licitaţie publică deschisă cu strigare, pentru închiriere spații, în data de 04.12.2014
- Anunţ licitație închiriere spații

UZ INTERN - DRG
» Ordinul Nr.463 din 25.06.2014 privind aprobarea Regulilor de validare a cazurilor spitalizate în regim de spitalizare continuă şi de zi, precum şi a Metodologiei de evaluare a cazurilor invalidate pentru care se solicită revalidarea.

NOUTĂŢI LEGISLATIVE
» Ordin 619/360/05/2014 - pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2014 a Contractului-cadru pentru anii 2014 – 2015

COMUNICATE DE PRESĂ
» Comunicat de presă 23.05.2014 - Linia automată a Laboratorului Central
» [mai multe]

CERCETARE