Logo SCJUPBT
Platforma de programare pentru vaccinare
Serviciul de urgență 112
Platforma electronică a mecanismului de feedback cu privire la calitatea serviciilor din spitale

Bd. Liviu Rebreanu 156

Programări Ambulator

Programări Laborator

Centrala: 0356-433111

Telefoane secții

judetean@hosptm.ro

Spitalizare de zi

“Spitalizarea de zi” este o opţiune la internarea continuă în cazurile în care sunt necesare investigaţii amănuntite pentru diagnosticarea unei afecţiuni, monitorizarea afecţiunilor cronice, explorare diagnostică sau evaluativă, explorare preoperatorie, intervenţii de microchirurgie, controale postoperatorii etc. care nu se pot realiza în ambulator

Prin “Spitalizarea de zi” pacientul nu este nevoit să petreaca în spital mai mult timp decât este necesar,  serviciile fiind efectuate într-o singură zi, nemaifiind necesară internarea.

Pentru ca pacientii să beneficieze de avantajele spitalizării de zi, trebuie obligatoriu să facă dovada că sunt asiguraţi, actele necesare fiind aceleaşi ca şi în cazul internării obişnuite.

Serviciile furnizate prin Spitalizarea de zi

I. A.T.I.

1. Explorare preoperatorie în vederea unei intervenţii chirurgicale:
– Consultaţie
– Analize de laborator
– EKG
– RX toracic
– Probe funcţionale respiratorii
– Consulturi de specialitate (cardiologie, neurologie, oftalmologie, etc.)
– Ecografie
– Alte explorări

2. Evaluarea şi tratamentul durerii
– Consultaţii de specialitate (A.T.I., neurologie, radiologie, etc.)
– Analize de laborator
– Radiografie
– EKG
– CT
– Alte explorări
– Infiltraţie peridurală sau alt tip de bloc

II. CARDIOLOGIE

1. Monitorizarea pacientului cu tratament anticoagulant pentru boala cardiovasculara”

Consult clinic
EKG
Indice de protrombina
Uree
Creatinina
Radiografie
Doppler artere periferice
Consultări de specialitate
ALAT
ASAT
Echocardiografie(optional)

2. “Explorarea neinvaziva in scop diagnostic sau de evaluare prin test de efort” un barem de explorari de laborator si radiologic dupa cum urmeaza :

Laborator(optional):

  • Glicemie
  • HDL cholesterol
  • LDL cholesterol
  • Trigliceride
  • Acid uric
  • Creatinina
  • Proteina C reactiva calitativ
  • Proteina C reactiva cantitativ

Consultaţie
Ex. Fond de ochi
Ecocardiogramă
Test de effort
EKG
Monitorizare Holter
Eco Doppler color
Radiografie toracica 35/35(optional)
Alte investigatii optionale individualizate

III. COMPARTIMENT T.I. CORONARIENI

1. Control/evaluare fost infarct miocardic acut
Glicemie
Uree
Creatinină
Ionogramă : Na, K
Colesterol
Trigliceride
HDL colesterol
LDH
CK
CKMB
Timp Quick
INR
Hemoleucograma
VSH
Fibrinogen
Proteina, creatinina
ASLO
ECG
Echocardiograma
Echografie transesofagiană
Eco Doppler color
Test de efort
Monitorizare Holter ECG
Doppler artere vene periferice
Examen fund de ochi
Consult interdisciplinar medic primar
Examen neurologic
CT
Echo abdominal
Radiografie toracică faţă

IV. CHIRURGIE GENERALĂ

1. Intervenţie cu anestezie generală
– Analize de laborator
– Anestezie
– Intervenţie chirurgicală

2. Intervenţie cu anestezie locală :
– Analize de laborator
– Anestezie locală
– Intervenţie chirurgicală
– Control

3. Controale postoperatorii neoplasme :
– Analize, explorări paraclinice
– Ecografie abdominală
– Tomografie abdominală
– Consultaţie

4. Explorare preoperatorie în scop diagnostic :
– Analize, RX, EKG
– Ecografie abdominală
– Consult preanestezic
– Tomografie abdominală

V. CHIRURGIE PLASTICĂ

1. Intervenţii chirurgicale şi controale post operatorii
Tarif mediu/serviciu medical :

– Consultaţie
– Analize de laborator
– EKG
– Anestezie
– Intervenţie chirurgicală
– Radiografie
– Alte explorări

VI. DIABET ŞI BOLI DE NUTRIŢIE

1. Tratamentul laser al retinopatiei
– consultaţie
– determinarea acuităţii vizuale
– măsurarea tensiunii intraoculare
– biomicroscopia fundului de ochi
– retinofotografie
– fotocoagulare laser

VII. ENDOCRINOLOGIE

1. Afecţiuni tiroidiene :
– Consultaţie
– Analize laborator
– EKG
– Radiografie toracică şi cervicală
– Ecografie tiroidiană
– Scintigrafie tiroidiană
– Explorări hormonale tiroidiene
2. Osteoporoză
– Consultaţie
– Analize de laborator
– EKG
– RX bazin şi coloană vertebrală
– Osteodensitometrie sonometrică
– Osteodensitometrie DEXA
– Fosforemie/calcemie/fosfatază alcalină

VIII. GASTROENTEROLOGIE

Colonoscopie totală + sedare anestezie i.v+ biopsie+ examen proctologic + eco abdominal
Colonoscopie scurtă + sedare anestezie i.v + examen proctologic + irigografie
Polipectomie endoscopică colon + colonoscopie totală + sedare anestezie i.v.
Gastroscopie + biopsie + eco abdominală
Ecoendoscopie + sedare anestezie i.v.
Paracenteză evacuatorie + eco abdominală
Ligaturi variceale esofagiene: gastroscopie + trusă ligaturi variceale + eco abdominală

IX. MEDICINĂ INTERNĂ

1. Evaluare/tratament pacienţi cu patologie medicală
– Consultaţie
– Analize de laborator
– Ecografie abdominală
– Medicaţie
– Montare cateter venos central
– EKG
– Materiale sanitare
– Alte explorări

X. NOU NĂSCUŢI

1. Control clinic şi paraclinic după externare
1. Examen fizic general şi antropometric
2. Evaluare neurologică
3. Examinare ORL ( audiometrie )
4. Examen oftalmologic
5. Ecografie – generală; – transfontanelară
6. Radiografie toracoabdominală
7. Investigaţii biologice:

1. Hemoleucogramă completă
2. TGO, TGP
3. Uree, cratinină, ac.uric
4. Proteina C reactiva
5. Bilirubinemie ( totală, directă, indirectă )
6. Glicemie
7. Na, K
8. Calciu total
9. Calciu ionic
10.Magneziu
11.Timp de sângerare
12.Timp de coagulare
13.Timp Quick
14.Examen complet de urină
15. Urocultură
16.Exudat nazal ( cultura şi antibiograma)
17.Exudat faringian ( cultura şi antibiograma )
18. Secreţie conjunctivală ( cultura şi antibiograma )
19. Coprocultură

8. Profilaxia şi tratamentul anemiei
9. Profilaxia şi tratamentul rahitismului
10.Aerosoli
11.Diagnosticare şi tratament al infecţiilor maternofetale

– Atg Hbs
– Ac anti Hvc
– HIV/SIDA
– IgG şi IgM CMV
– IgG şi IgM antitoxoplasmă
– IgG şi IgM antirubeolă

12.Consiliere psihologică
13.Examen NPI + EEG
14.Imunoterapie specifică ( BCG)
15.Administrare i.v. de medicamente
16.Consiliere pe probleme de alimentaţie şi îngrijire neonatală

XI. NEUROLOGIE

1. Evaluare pacienţi cu patologie neurologică
– Consultaţie
– Fund de ochi
– Doppler cranian
– Analize laborator
– C.T. tomografie cerebrală
– Radiografie

XII. NEFROLOGIE

1. Nefropatii glomerulare :
– Consult
– EKG
– Eco abdominal
– Rx torace
– Analize de laborator standard
– Biopsie renală
– EMG special pentru colageneze
– Biopsie musculară
– TTGO
– Puls terapie
2. Nefropatii tubulointerstiţiale, pacienţii cu colică renală, rinichi unic :
– Consult
– EKG
– Eco abdominal
– Rx torace
– RX grafie renală simplă fără film
– Analize de laborator standard
– CT renal
– Urografie
3. Hipertensiune reno-vasculară
– Consult
– EKG
– Eco abdominal
– Nefrogramă izotopică
– Analize de laborator standard
– CT renal
– Angio-RMN
4. Insuficienţă renală cronică
– Analize de laborator standard
– Consult nefrologic
– EKG
– Rx torace

XIII. NEUROCHIRURGIE

1. Tumori epicraniene
– Consultatie
– Radiografie craniu
– CT craniu
– Hemoleucograma completa
– IQ, TQ
– ECG
– Consult preanestezic, anestezie i.v. monitorizata
– Operatie
– Examen histopatologic

2. Tumori subcutanate paravertebrale
– Consultatie
– Radiografie coloanana vertebrala, toracala, lombara
– CT coloana lombara
– ECG
– Consult preanestezic, anestezie i.v. monitorizata
– Operatie
– Examen histopatologic

3. Hernie de disc lombara
– Consultatie
– Radiografie coloanana vertebrala, toracala, lombara
– RMN
– Hemoleucograma completa
– IQ, TQ
– ECG
– Radiografie torace
– VSH

4. Tumora cerebrala operata – control
– Consultatie
– CT craniu
– CT craniu cu substanta de contrast
– RMN cap (la nevoie)

5. Traumatisme craniocerebrale minore
– Consultatie
– CT craniu nativ
– Punctie lombara
– Examen LCR, elemente Pandy
– Debridare, sutura plaga

6. Traumatisme craniocerebrale minore – control
– Consultatie
– CT craniu nativ
– RMN (la nevoie)

7. Tumori cerebrale – diagnostic, evaluare
– Consultatie
– CT cap cu substanta de contrast
– RMN (la nevoie) cu substanta de contrast Magnevist
– Radiografie torace
– ECG
– Consult cardiologic

XIV. OBSTETRICĂ-GINECOLOGIE

1. Chiuretaj biopsic
2. Histerosalpingografia
3. Polipul colului uterin
4. Serclajul colului uterin
5. Histeroscopia
6. Amniocenteza
7. Avort incomplet fără complicaţii
8. Conizaţia
9. Cauterizare + excizia leziunilor tegumentare genitale
10. Puncţie chist ovarian sub ecograf DOPPLER
11. Instilaţia utero-tubară
12. Colposcopie + biopsie col, vagin, vulva
13. Himenectomie – rafie
14. Incizie bartolinita, mastita
15. Monitorizare fetala cardiotocografica
16. Ecografie DOPPLER color

XV. ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE

– Radiografie
– Anestezie
– Intervenţie chirurgicală
– Analize laborator

XVI. COMP. POLITRAUMATISME “CASA AUSTRIA”

1. Tarif 1
– Consult
– Examinare radiologică unul sau mai multe segmente; radiografii funcţionale
– Examinare ecografică
Specialitatea – ortopedie, chirurgie toracică, chirurgie generală, neurochirurgie

2. Tarif 2
– Consult
– Examene imagistice – CT
– Manopere speciale – ortopedie – schimbare aparat gipsat, ajustare aparat gipsat
Specialitatea – ortopedie, NCH, chirurgie toracică, chirurgie generală.

3. Tarif 3
NCH
– consult + examen RMN
– consult + examen CT + vesta halou

Chirurgie toracică – consult
– examinare CT + punctie ghidată CT
– examen histopatologic/bacteriologic

Chirurgie generală – consult
– examinare CT/+ ECO
– examen histopatologic/bacteriologic

Ortopedie
– consult
– extragere material de osteosinteză

XVII. PEDIATRIE

1. Suflu cardiac – evaluare
– Examen clinic
– Radiografie cardio – pulmonară
– EKG
– Echocardiografie

2. Cardiomiopatii (hipertrofice, dilatative, restrictive) – evaluare
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma completă
– VSH
– ASLO
– Uree
– Creatinina
– Ac uric
– TGP
– TGO
– Proteina C reactivă
– Fibrinogen
– Calcemie
– Magneziemie
– Ex de urină
– Radiografie cardio-pulmonară
– EKG
– Echocardiografie

3. Prolaps de valvă mitrală (evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma completă
– VSH
– ASLO
– Uree
– Creatinina
– Ac uric
– TGP
– TGO
– Proteina C reactivă
– Fibrinogen
– Calcemie
– Magneziemie
– Ex de urină
– Radiografie cardio-pulmonară
– EKG
– Echocardiografie

4. Hipertensiunea arterială ( evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma completă
– VSH
– Uree
– Creatinina
– Ac uric
– TGP
– TGO
– Lipide totale
– Colesterol total
– Proteina C reactivă
– Fibrinogen
– Calcemie
– Magneziemie
– Ex de urină
– Radiografie cardio-pulmonară
– EKG
– Echocardiografie

5. Angină acută (evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma completă
– VSH
– EKG
– Ex. faringian
– ASLO
– Proteina C reactivă
– Fibrinogen
– Consult ORL

6. Reumatism articular acut (evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma completă
– VSH
– Ex. faringian
– ASLO
– Proteina C reactivă
– Fibrinogen
– Electroforeză
– EKG
– Ecocardiografie
– Consult ORL

7. Wheezing recurent (evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma completă
– VSH
– Imunocantitaţie
– IgE totale
– Ionograma ( Ca, Ca ++, Mg)
– Examen bacteriologic sputa
– IDR 2 ui PPD
– Radiografie toracică
– Spirometrie
– Spirometrie + test farmacodinamic bronhomotor
– Peak flow metrie
– EKG
– Consult ORL

8. Boală diareică acută simplă
– Examen clinic (evaluare)
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma completă
– VSH
– Fibrinogen
– Proteina C reactivă
– Ionograma ( Na, K)
– Examen urină
– Urocultură
– Examen coproparazitologic
– Coprocultură
– IDR 2 ui PPD

9.Gastrită acută/cronică
– Examen clinic (evaluare)
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma
– VSH
– Imunocantitaţie
– Ac anti Helicobacter pylori
– Endoscopie digestivă superioară
– Biopsie gastrică/duodenală

10.Litiază urinară – diagnostic/evaluare
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– HLG cu formula leucocitară
– Magneziu
– Fosfatemie
– Fosfataza alcalină
– Creatinină
– Acid uric
– Examen urină
– Sediment Addis
– Ecoabdominal
– Radiografie abdomen nativ
– Urografie

11. Infecţie urinară – diagnostic/evaluare
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– HLG cu formula leucocitară
– VSH
– Proteina C reactivă cantitativ
– Electroforeza proteine
– Uree
– Creatinina
– Examen de urină
– Urocultură
– Sediment Addis
– Ecoabdominal

12. Glomerulonefrite cronice/pielonefrite cronice ( evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– HLG cu formula leucocitară
– VSH
– Fibrinogen
– Proteina C reactivă
– Proteine serice
– Complexe Imune circulante
– Complement C3
– Examen de urină
– Sediment Addis
– Dozare microalbuminurie
– Holter TA
– ECO abdomen
– Consult oftalmologic ( ex.FO)

13. Sindroame anemice (evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produs biologice
– Hemoleucograma completă
– Reticulocite
– Capacitate Totală de legare Fier
– TC, TS
– T.Quick
– Sideremie
– Grup sanguin, Rh
– Elfo Hb
– Proteine totale
– Elfo proteine serice
– Bilirubina totală, Bilirubina directă
– Determinare folati
– Test hemoragii oculte
– Ex. urină + urobilinogen
– EKG
– Echografie generală
– Puncţie medulară

14.Sindrom adenomegalic (evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucograma completă
– VSH
– Proteina C reactivă
– Factor reumatoid
– Ac antinucleari
– Ex. faringian
– Rgr.pulmonară
– Echografie abdominală
– test HIV
– Puncţie Medulară
– Examen ORL
– IDR 2 ui PPD

15. Obezitate( evaluare)
– Examen clinic
– Determinarea masei grase corporale
– Recoltare produse biologice
– HL
– TTGO ( 5 glicemii)
– Lipide totale
– Colesterol total
– HDLc
– LDLc
– Trigliceride
– Proteine totale serice
– Acid uric
– Ca total
– Ca ionic
– Mg.
– Sideremie
– Ex.sumar de urină
– EKG
– Eco abdomen
– Consult Oftalmologic ( ex.FO)

16. Spasmofilie – evaluare
– Consult clinic
– Recoltare produse biologice
– Ca total
– Ca ionic
– Mg
– Fosfor
– Fosfataza alcalină
– Ex.sumar de urină
– EKG

17. Hipotiroidie / hipertiroidie (evaluare)
– Consultaţie
– Recoltare produse biologice
– HL
– Sideremie
– Lipide
– Colesterol
– Lipidograma
– Glicemie
– TSH
– FT4
– ALAT, ASAT
– R-grafie vârstă osoasă
– EKG

18. Sindrom convulsiv (evaluare)
– Consultaţie
– Recoltare produse biologice
– HL
– VSH
– Proteina C reactivă
– Glicemie
– Ionograma serică ( Na, K)
– Calcemie (Ca total, Ca ionic)
– Magneziemie
– ALAT, ASAT
– EKG
– EEG
– Consult NPI

19. Suspiciune intoxicaţie (evaluare)
– Consultaţie
– Recoltare produse biologice
– HL
– ALAT, ASAT
– Uree, creatinină, acid uric
– ASTRUP
– Ionograma serică (Na,K)
– R-grafie cardio-pulmonară
– EKG
– Spălătură gastrică

20. Sindrom de vărsătură (evaluare)
– Consultaţie
– Recoltare produse biologice
– HL
– VSH
– Proteina C reactivă
– Glicemie
– ALAT, ASAT
– Uree, creatinină, acid uric
– Ex.urină
– Consult chirurgical

21. Sindrom dureros abdominal (evaluare)
– Consultaţie
– Recoltare produse biologice
– VSH
– Fibrinogen
– Calcemie (Ca total, Ca ionic)
– Magneziemie
– Fosfataza alcalină
– ALAT, ASAT
– Uree, creatinină
– Glicemi
– Ac H.Pylori
– Ex.urină
– Ex.coproparazitologic
– R-grafie abdominată pe gol
– EEG

22. Boală diareică trenantă (evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucogramă
– VSH
– Proteinemie
– Glicemie
– Lipide totale
– Colesterol total
– Sideremie
– Calcemie
– Magneziemie
– Coproparazitologic
– Coprocultură cu antibiogramă
– Biopsie intestinală

23. Sindrom hepato-splenomegalic (evaluare)
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– Hemoleucogramă
– VSH
– Fibrinogen
– ASAT
– ALAT
– Gama GT
– Timp coagulare
– Timp sângerare
– Timp protombină
– Bilirubinemie
– Fosfatază alcalină
– Colesterol seric total
– Proteinemie
– ELFO
– AgHBs
– AgHBe
– Atc HBe
– Atc HBc
– Atc HCV

24. Pneumopatie cronică – evaluare
– Examen clinic
– Recoltare produse biologice
– HLG
– VSH
– Fibrinogen
– Proteina C reactivă
– Imunocantitaţie
– IgE totale
– ELFO
– GGT
– Fosfataza alcalină
– Colesterol seric total
– Glicemie
– Proteinemie – Ex.bacteriologic din spută
– Radiografie cardio-pulmonară
– EKG
– Spirometrie
– Peak-flowmetrie
– Testul sudorii cu aparat electronic cu citire automată

I. Evaluare suferinţă cardiovasculară ( 1,2,3,4)
II. Evaluare pacient cu suferinţă acută ( 5,6,8,11,18,19,20,21)
III. Evaluare pacient cu suferinţă cronică ( 7,12,13,14,16,17,22,23 )
IV. Evaluare pacient ce necesită explorări complexe ( 9,10,15,24)

XVIII. PSIHIATRIE

1. Delirum incipient de orice natură
1.1. Consultaţie psihiatrică cod 96175-00
1.2. Tranchilizare rapidă 92190-00
1.3. Examen somatic 92001-00
1.4. Monitorizarea tensiunii arteriale 11600-03
1.5. Scrisoare medicală

2. Intoxicaţia etanolică acută
2.1. Consultaţie psihiatrică şi somatică,cod 96175-00, 92001-00
2.2. Procedură detox. rapidă cod 92003-00
2.3. Consiliere pentru alcolism 96073-00
2.4. Scrisoare medicală

3. Sindrom de sevraj necomplicat (vezi pct.2)
3.1. Consiliere pentru alcolism cod 967073-00

4. Schizofrenia cu tulburări de tip reactiv
4.1. Consultaţie psihiatrică cod 96175-00 şi somatică 92001-00
4.2. Tranchilizare rapidă 92190-00
4.3. Aplicare scale de evaluare 96175-00
4.4. Consiliere în situaţie de criză 96082-00
4.5. Scrisoare medicală

5. Tulburare afectivă de tip reactiv (vezi pct.4)

6. Tulburare psihotică polimorfă (idem)

7. Psihoze delirante cronice (idem)

8. Tulburare de panică (atacul de panică)
8.1. Consultaţie psihiatrică cod 96751-00 şi somatică 92001-00
8.2. Anxioliză rapidă 92190-00
8.3. Scale de evaluare 96175-00
8.4. Consiliere 96082-00
8.5. Scrisoare medicală

9. Reacţie acută la stress
– Reacţie depresivă cu sau fără tentativă suicidară
– Tulburare disociativă
9.1. Consultaţie psihiatrică cod 96175-00 şi somatică 92001-00
9.2. Scale de evaluare 96082-00
9.3. Terapie prin sugestie armată, consiliere(intervenţie în criză) 96082-00
9.4. Tranchilizare rapidă 92190-00
9.5. Scrisoare medicală

10. Retard mental – tulburări de comportament
10.1. Consultaţie psihiatrică cod 96175-00 şi somatică 92001-00
10.2. Tranchilizare rapidă 92190-00
10.3. Evaluare (testare) psihologică, inclusiv QI 96175-00
10.4. Consiliere aparţinători 96082-00
10.5. Scrisoare medicală

11. Demenţe
11.1. Consultaţie psihiatrică 96175-00 şi somatică 92001-00
11.2. Scale de evaluare pentru sindromul demenţial 96021-00
11.3. Consiliere 96077-00
11.4. Referat şi scrisoare medicală

12. Schizofrenie
12.1. Consultaţie 96175-00 92001-00
12.2. Testare psihologică 96175-00
12.3. Consiliere aparţinători 96077-00
12.4. Referat şi scrisoare medicală

13. Tulburări afective, mono şi bipolare – idem ca la pct. 12

14. Tulburări nevrotice (anxioase, fobice, obsesive, astenice)

15. Retard mental
15.1. Consultaţie psihiatrică 96175-00 şi somatică 92001-00
15.2. Testare psihologică 96175-00
15.3. Consiliere aparţinători 96077-00
15.4. Referat şi scrisoare medicală

XIX. UROLOGIE

1. Interventii care se efectueaza cu anestezie generala i.v.
Cistoscopie
Punctie biopsie prostatica
Extras cateter JJ
Uretrotomie interna
Meatoplastia (cura chirurgicala a stenozei de meat uretral)
Excizia condiloamelor acuminate
Extragerea calculilor uretrali
Cistolitotritia endoscopica
Rezectia endoscopica a tumorilor vezicale superficiale
Circumcizia la pacient pediatric
Vasotomia
Instalare nefrostoma percutanata
Inlocuit nefrostoma percutatanata
2. Interventii care se efectueaza cu anestezie locala
Cistoscopie
Extras cateter JJ
Frenuloplastie (cura chirurgicala a frenului scurt)
Circumcizie la adult
Punctia evacuatorie percutanata a chistelor renale
Montat sau inlocuit cistostoma
3. Proceduri care se efectueaza fara anestezie
Dilatatii uretrale
Instilatii intravezicale
Cateterism uretrovezical
4. Controale postoperatorii si explorari diagnostice urogenitale
Control postoperator pentru tumori renale
Control postoperator pentru tumori prostatice
Control postoperator pentru tumori uroteliale ureterale si vezicale
Control postoperator pentru tumori testiculare
Explorare diagnostica a tractului urinar
Explorari urodinamice